Our mission

Hope and Homes for Children România este o organizaţie non-guvernamentală cu o experienţă de peste 21 ani în reforma sistemului de protecţie a copilului din România. Printr-o abordare holistică a problemelor existente în domeniu şi printr-un sistem de colaborare cu instituţiile statului care asigură continuitatea şi sustenabilitatea programelor dezvoltate, lucrăm necontenit pentru a ne asigura că, începând cu 2027, niciun copil nu va mai cunoaște viaţa în instituţiile clasice, de tip mamut, lipsite de căldură, atenţie şi afecţiune. Până în prezent, am contribuit direct la închiderea a 58 de centre de plasament de tip vechi din întreaga ţară şi am construit 110 case de tip familial în care copiii pot cunoaşte în sfârşit o viaţă apropiată de cea dintr-o familie adevărată. Prin eforturile noastre, peste 5.800 de copii au fost scoşi din instituţii; aproape 36.000 au fost salvaţi de la abandon; peste 1120 de copii au fost reuniţi cu familiile naturale; peste 1200 de tineri din sistemul de protecţie au fost ajutaţi să înceapă viaţa pe cont propriu; şi peste 8.900 de membri de personal din sistemul de protecţie au beneficiat de formare profesională oferită de trainerii Hope and Homes for Children România.

 

______________

 

Hope and Homes for Children Romania is a non-governmental organisation with an experience of over 21 years in the child protection system reform in Romania. Through a holistic approach to the problems plaguing the field, and through a system of collaboration with state institutions which ensures the continuity and sustainability of the programmes developed, we work tirelessly to ensure that, starting with 2027, no child will ever leave the nightmare of institutionalisation, devoid of warmth, attention and affection. Until now, we have directly contributed to the closure of 58 old type institutions throughout the country and we have built 110 small-type family homes, alternative services, where children can finally know what life in a real family feels like. Through our efforts, over 5,800 children have been taken out of institutions; almost 36,000 children have been saved from abandonment; over 1,120 children have been reunited with their natural families; more than 1,200 youngsters from the protection system have been supported to begin independent lives; and over 8,900 staff members within the protection system have benefited from professional training from Hope and Homes for Children Romania’s specialists.

[ Show more ]

Projects

Status Fundraising

Cosmin este un adolescent minunat, rămas de mic fără tată, cu o mamă dedicată care, din păcate a fost foarte bolnavă și se chinuie tare în viața de zi cu zi. Locuiesc amândoi într-o garsoniera de 12 mp lipsită de condiții. Însă acest lucru nu l-a oprit pe Cosmin să învețe și să aibă rezultate excelente! Cosmin e de nota 10, și ca om, și ca elev. A intrat la unul dintre cele mai bune licee din București anul acesta și depune eforturi zilnice fără se gândească la ce nu are.

Raised:

72,616 RON

Supporters:

20

Donations:

446

Status Fundraising

Hope and Homes for Children îşi bazează întreaga activitate pe un crez puternic: viaţa departe de părinți, în orfelinate distruge copilării şi limitează şansele copiilor de a se dezvolta normal şi de a avea o viaţă împlinită şi fericită.

 

Raised:

500,069 RON

Supporters:

436

Donations:

3978

Status Fundraising

Adriana este un om minunat, care își crește copiii cu multă afecțiune, o femeie care a renunțat la tot pentru viitorul celor mici. Își duce traiul cu modestie și demnitate într-un spațiu care cu greu ar putea să fie numit „casă”, darmite „acasă”. 

Condițiile precare în care trăiesc cu toții ar putea duce, pentru multe familii, la abandonul copiilor în grija statului. Dar Adriana nu a avut de gând să renunțe niciodată la copiii ei.

 

Raised:

23,961 RON

Supporters:

14

Donations:

175


Status Inchis

Noi credem că iubirea, afecțiunea și atașamentul familiei sunt ingredientele miraculoase pentru orice copil, cu atât mai mult pentru cei care se află în situații de vulnerabilitate: în orfelinate sau în medii cu sărăcie extremă.

 

Raised:

175,229 RON

Supporters:

17

Donations:

366

Status Inchis

Ileana are 7 ani și s-a născut cu un sindrom genetic, care i-a cauzat mai multe probleme de sănătate; în continuare are nevoie de tratament și terapie de recuperare. Părinții depun mari eforturi financiare pentru a achita costurile de recuperare, Ileana având nevoie să efectueze zilnic exerciții fizice sub indrumarea unui medic.Familia locuiește cu chirie într-un imobil la curte și au nevoie de ajutor pentru a cumpăra lemne care să le asigure încalzirea pe timpul iernii. De asemenea, Ileana are mare nevoie de o bicicletă medicinală, pentru a continua exercițiile de recuperare. 

Raised:

6,215 RON

Supporters:

1

Donations:

35

Status Inchis

Susținem 10 familii să-și plătească utilitățile și chiria

Suntem convinși că împreună putem trece mai ușor peste această perioadă, având grijă de noi și de cei mai puțin norocoși. Familiile și copiii vulnerabili sunt cei mai afectați de criza prin care trecem.

Raised:

67,550 RON

Supporters:

45

Donations:

537


Fundraising events

31 Dec 2021

Daruieste ziua ta ~ 2021

Benefiting:: O casă pentru Adriana și copiii ei

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi.

0 RON

Raised:

0

Supporters:
0 Donations
31 Dec 2021

Daruieste ziua ta ~ 2021

Benefiting:: O casă și o familie pentru fiecare copil

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi.

0 RON

Raised:

0

Supporters:
0 Donations
31 Dec 2021

Daruieste ziua ta ~ 2021

Benefiting:: Un adăpost sigur și condiții decente pentru Cosmin - un adolescent de nota 10!

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi.

2,140 RON

Raised:

3

Supporters:
20 Donations
31 Dec 2020

Daruieste ziua ta ~ 2020

Benefiting:: Susținere pentru Ileana - o fetiță dulce de 7 ani care trece printr-o perioadă dificilă!

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

6,215 RON

Raised:

1

Supporters:
35 Donations

Fundraising pages

O donație pentru Cosmin, un cadou pentru aniversarea zilei mele de naștere

Salutare, Eu sunt Tery și, anul acesta, am ales să îmi donez aniversarea zilei de naștere către Cosmin pentru că eu am avut norocul de a primi d

1,500 RON Target
500 RON Raised
1 Donations
33.333333333333% Complete

O donație pentru Cosmin, un cadou pentru ziua mea de naștere

Niciodată nu e prea târziu să aduci un zâmbet pe chipul unui copil! Nu ți se pare că ești mai fericit atunci când dăruiești decât atunci c

2,000 RON Target
455 RON Raised
7 Donations
22.75% Complete

O donație pentru Cosmin, un cadou pentru mine

Salutare, Mă bucur că ai ajuns pe pagina creată pentru a-l ajuta pe Cosmin! Eu sunt Alina, iar pe 12 ianuarie e ziua mea de naștere. Zi pe care î

1,000 RON Target
1,185 RON Raised
12 Donations
100% Complete

Ziua mea de naștere, o bucurie pentru Cosmin - un adolescent de nota 10!

Salutare, Eu sunt Andreea (după cum bine mă știți deja unii dintre voi), iar anul acesta am decis să-mi donez ziua de naștere pentru Cosmin, un

500 RON Target
75 RON Raised
1 Donations
15% Complete

Ziua mea de naștere, mâna de ajutor întinsă către Cosmin - un adolescent de nota 10!

Bună, Sunt Ion sau, cum îmi spun apropiații, Miky, și am decis ca anul acesta să-mi donez ziua de naștere către un băiat pe nume Cosmin, un b

500 RON Target
575 RON Raised
7 Donations
100% Complete

De ziua mea, îmi doresc cadouri pentru Ileana!

Ileana are 7 ani și s-a născut cu un sindrom genetic, care i-a cauzat mai multe probleme de sănătate; în continuare are nevoie de tratament și t

3,000 RON Target
6,215 RON Raised
35 Donations
100% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Fiecare copil e cel mai bun copil. Și fiecare copil merită să crească alături de cei care îl văd așa, fie că e familia lui, fie una care să-

1,000 RON Target
1,000 RON Raised
10 Donations
100% Complete

Alerg în Team Hope pentru a-l ajuta pe Cosmin!

Sunt Kim și alerg pentru Hope and Homes for Children pentru că toți merităm bine. Mă ghidez după vorbele lui Willow Smith cum că ”fantezie”

500 RON Target
545 RON Raised
5 Donations
100% Complete

Alerg în Team Hope pentru a-l ajuta pe Cosmin!

  Fac sport de ceva timp, dar de data aceasta vreau să adaug o faptă bună. Am aflat recent despre Hope and Homes for Children și despre faptul c

5,000 RON Target
4,650 RON Raised
33 Donations
93% Complete

Alerg în Team Hope pentru a-l ajuta pe Cosmin!

Alerg, îmi place să alerg, iar dacă tot alerg, am decis să o fac cu un scop, să ajut, așa că m-am alăturat celor de la Hope and Homes for Chil

500 RON Target
335 RON Raised
5 Donations
67% Complete

Alergăm în echipa Team Hope a lui Adi Nartea pentru a-l ajuta pe Cosmin!

  Salutare! Noi suntem gașca de alergători care au ales să se adune pentru a fi alături de Adi Nartea pentru Hope and Homes for Children! Anul ac

3,000 RON Target
2,375 RON Raised
22 Donations
79.166666666667% Complete

Alerg în Team Hope pentru a-l ajuta pe Cosmin!

Anul acesta este unul dificil pentru toată lumea, dar cel mai mult pentru copiii care deja se aflau în situații grele. M-am hotărât să alerg și

400 RON Target
1,110 RON Raised
13 Donations
100% Complete