Haideți să ajutăm familia Băban să aibă un acoperiș sigur deasupra capului!
Ionut Filipescu Hope and Homes for Children România
Pentru mine, alergarea este mai mult decât o pasiune: de când am aflat de Hope and Homes for Children, alerg pentru a-i ajuta pe cei mai vulnerabili copii ai României.
Voi alerga și anul acesta la Semimaratonul București alături de Team Hope și voi strânge bani pentru familia Băban, una dintre miile de familii incluse în programul de prevenire a separării copilului de familie desfășurat de Hope and Homes for Children.
Îmi este greu să îmi imaginez cum este să locuiești într-o căsuță de lut care stă să cadă peste tine. Și totuși, cei 7 membri ai familiei Băban locuiesc într-o astfel de casă, în care lutul de pe pereți și tavan se desprinde încet-încet, iar în interior, între cei câțiva metri pătrați, în care nu există niciun alt mobilier în afara patului în care dorm toți, abia te mai poți mișca.
Datorită sacrificiului părinților (tatăl s-a angajat cioban la oi și este mai mult plecat de acasă, mama are grijă de cei mici) copiii au ce mânca, dar pentru altele, îmbrăcăminte, încălțăminte, medicamente, rechizite etc., nu mai sunt bani. Deși este cumplit să te culci cu stomacul mereu gol, problema cea mai mare este însă casa. Aceasta a supraviețuit cu greu iernii, s-a deteriorat grav, iar pe termen lung nu prezintă siguranță pentru familie.
Haideți să-i ajutăm pe acești oameni să aibă un acoperiș sigur deasupra capului!
Orice donație e binevenită, iar banii pe care îi veți dona vor fi folosiți în sprijinul familiei Băban, pentru reconstruirea casei și pentru utilarea acesteia în așa fel încât copiii să poată locui aici în siguranță.
Vă mulțumesc!
Read the story below or recommend this campaign to your friends.
in benefit of