Pentru acolo unde Nicu spune că este mai bine. Acasă.
Raoul Dromereschi Hope and Homes for Children România
Undeva în hârtii, povestea începe în vara de acum trei ani. O mamă fără repere stabile și trei copii. Unul din aceștia, Nicu. În stradă, cerșind. Probabil primul contact cu poliția locală.
Toamnă. Poate că ziua aceea de octombrie a fost o zi urâtă. E aproape imposibil să ne mai aducem aminte, a trecut ceva de atunci. Sunt sigur însă că Nicu și-o amintește în detaliu. E ziua în care poliția l-a ridicat din stradă. A ajuns la un centru de primire în regim de urgență. Bunica în grija căreia rămăsese nu reușea. Nici nu mai e atât de relevant ce nu reușea, puștiul era în centru.
Acolo l-am gasit... ” pe fondul frustrărilor pe care nu le poate gestiona, manifestă agresivitate în faţa autorităţii, având izbucniri de furie, manifestări agresive verbal orientate împotriva persoanei care generează reguli şi impune limite”... vă mai citez din hârtii? Hai să o luăm pe scurtătură. Nu îi era bine. Nici unui copil nu îi e cu adevărat bine, într-un centru de primire în regim de urgență. E o etapă către altceva. Iar acel altceva e bine să însemne mai bine. Nu a fost ușor. Abandonase școala, era contranormativ, câte și mai câte...
A durat luni de zile. De muncă cu mama. De muncă cu puștiul. De împreună. De resurse, unde a pus umărul și Hope and Homes for Childrens. În toamna anului trecut, mă uitam la un puști și la mama lui. Cum radiau. De bucurie că s-au regăsit. Acum nu multă vreme în urmă, pe o alee, apuc să zăresc, cu coada ochiului, un copil trecând. Pe role. Aud un strigăt care se pierde pe alee...”domnu Raoul, să știți că e mai bine acasă!”...
Nicu. Reluase cursurile. A terminat clasa a șasea. A doua zi după întâmplarea cu rolele, ne vedeam. Era preocupat că nu se descurcă grozav la engleză. Voia la echipa de fotbal, un proiect al direcției.
A trecut perioada de monitorizare. Aceea, după care în hârtii poate să scrie gata. Ce să zic...e convingător Nicu. Merită. A început cu fotbalul. Cred că i-am găsit mamei un loc de muncă stabil. Chiar de nu ar fi să fie acela, mai căutăm. E pe listă oricum și opțiunea Social Xchange, un proiect tare fain al DGASPC sector 6, care încurajează munca nu statul cu mâna întinsă.
De ce toată povestea asta? Pentru că uite, anul acesta vreau să îmi donez ziua lui Nicu. Pentru că la toamnă îl vreau la școală, unde va merge cu un ghiozdan pregătit de Aura Ion Foundation, într-un alt proiect fain. Pentru că vreau măcar încă o jumătate de an de chirie asigurată. Timp în care mama puștiului să adune niște bănuți. Ca să rămână puștiul acolo unde îi este locul firesc.
De aceea, donez ziua mea proiectului Hope and Homes for Childrens. Care asta vrea, sa ajute copii să revină și să rămână. Acolo unde Nicu spune că este mai bine. Acasă.
Read the story below or recommend this campaign to your friends.
in benefit of