Alerg alături de Team Hope!

 

Matei Stoicescu Hope and Homes for Children România

100% Complete
865 RON
Sumă strânsă
700 RON
Target
11
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Dragi prieteni,

Este pentru prima dată când alerg pentru o cauză nobilă. Îmi plac mișcarea și faptele bune și cred că aleargă de minune împreună.

Vă invit să citiți rândurile următoare și să contribuiți, alături de mine, la construcția unui final fericit pentru o poveste delicată.

Mircea este un tânăr care își iubește familia cu devotament și care a înțeles, mai devreme decât mulți dintre noi, importanța muncii și a educației.

Dintr-o familie cu venituri modeste, Mircea și-a dorit mai mult decât orice să poată să își continue educația, iar părinții săi au înțeles că mai important decât a-l avea în gospodărie e să îl lase să își continue studiile. Greutățile au devenit însă greu de îndurat când, în urma unui incendiu, familia Popan (pe lângă părinți, Mircea are și o soră mai mică) a rămas, în decembrie 2018 ,fără casă.

Cei patru au reușit să treacă de iarna trecută cu ajutorul comunității și al autorităților locale, iar în primăvară, sprijiniți de oameni inimoși, au început construcția unei noi locuințe. Mircea și-a ajutat tatăl cu tot ce a putut, fără să neglijeze școala, iar acesta din urmă a reușit să toarne fundația, să ridice pereții și să procure lemnul pentru acoperișul noii case. Munca la casă l-a făcut însă să abandoneze lucrul cu ziua în sat și, astfel, au scăzut și veniturile familiei. Dorința lui este să finalizeze măcar o cameră și bucătăria înainte de venirea iernii, iar noi putem să îl ajutăm.

Alerg la Băneasa Forest Run în Team Hope pentru a contribui la strângerea sumei de 27.000 de lei pentru finalizarea acoperișului, tencuirea interioarelor și a tavanului, finalizarea lucrărilor de tâmplărie și a finisajelor interioare în nou casă a familiei Popan. Te invit să te alături demersului meu cu o donație oricât de mică. Puținul tău ar putea să însemne enorm pentru cel de lângă tine.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Suntem o organizație non-profit care schimbă din rădăcini sistemul de protecție a copilului din România. 

 

Hope and Homes for Children îşi bazează întreaga activitate pe un crez puternic: viaţa departe de părinți, în orfelinate distruge copilării şi limitează şansele copiilor de a se dezvolta normal şi de a avea o viaţă împlinită şi fericită.

 

Speranță și o casă pentru Mircea și familia lui Familia Popan este o familie modestă, dar respectată în comunitatea în care locuiește. Au doi copii, în vârstă de 7, respectiv 17 ani, cuminți și extrem de conștiincioși la școală. Deși părinții s-au străduit întreaga viață să le asigure copiilor cele necesare, în cazul lui Mircea, băiatul cel mare, s-au simțit depăși

 

11 Donații

03 Nov 2019

Ionut si Andrei

150 RON
03 Nov 2019
03 Nov 2019
31 Oct 2019
30 Oct 2019
30 Oct 2019
29 Oct 2019

Anonymous

150 RON
29 Oct 2019
24 Oct 2019
24 Oct 2019

Anonymous

50 RON
Ce poate fi mai frumos decat sa ii ajuti pe cei mai putin norocosi? Succes, suflet bun!
24 Oct 2019
Matei Stoicescu : Hope and Homes for Children România
Alerg alături de Team Hope!