De la oameni pentru oameni: ajutorul care aduce speranță!
Dragoş Petrescu Hope and Homes for Children România
Dragi prieteni,
Sunt tare recunoscător pentru tot binele pe care, ani la rând, de când îmi dăruiesc ziua de naștere, am reușit să-l facem împreună. Bucuria de a împărți cu cei mai puțini norocoși dintre noi, reprezintă pentru mine cel mai frumos cadou de ziua mea.
Astfel că, și anul acesta, sper să fiți din nou alături de mine și să vă îndreptați atenția către acele familii aflate în dificultate și pe care împreună, le putem susține să aibă șansa la o viață mai bună!
Așadar, în loc de cadou, vă invit să faceți o donație către cele două cazuri pe care doresc să le susțin:
1. Colegul nostru, Costi, s-a alăturat grupului City Grill în 2006, fiind parte din echipa Caru' cu Bere. Viața nu a fost prea ușoară pentru Costi și familia sa, a fost depistat de curând cu cancer la plămâni. A primit acest diagnostic după 2 ani de investigații, având ca simptom înțepături puternice în mâna dreaptă. Acum se află sub tratament medical de chimioterapie și radioterapie, dar costurile pe care tratamentul îl implică sunt peste puteri.
Costi are nevoie de susținerea noastră să treacă de această perioadă grea, pe care o traversează împreună cu fiul și soția sa. El este singurul întreținător al familiei, iar acum lipsurile cu care se confruntă zilnic sunt copleșitoare. Costi are nevoie lunar de 9000 lei, pentru a putea urma tratamentul și a fi transportat către clinica unde este îngrijit.
Haideți să fim oameni și să-i oferim unui un om bun șansa la vindecare și la viață! Știu că împreună putem!
2. Alături de Hope and Homes for Children, îmi doresc să ajut o familie cu 7 copii să aibă o casă pe care să o numească ”Acasă” și să le asigurăm un viitor sigur, spre care să privească cu încredere.
Anul trecut, cei 7 copii erau în risc de a fi luați de lângă mama și tatăl lor, din cauza condițiilor grele de locuit. Dar cu ajutorul vostru și al altor oameni de Bine, copiii au acum o locuință, un loc unde să se simtă în siguranță alături de părinții lor.
Construcția clădită cu bunătatea a sute de oameni, este din ce în ce mai aproape de a deveni ”Acasă”. Au fost ridicate zidurile, a fost realizat acoperișul și montate ferestrele și ușile, care vor adăposti și vor ține familia Împreună. A fost finalizat și puțul. Acum familia nu mai e nevoită să meargă cu căruța pentru a aduce apă din sat. Se lucrează și la finisajele interioare și exterioare ale casei, însă mai sunt multe de făcut până ce casa va putea să-i primească.
De aceea, ei au nevoie de sprijinul nostru pentru a construi atmosfera caldă și sigură pe care să o numească ”Acasă”.
Vă mulțumesc din inimă tuturor!
Cu recunoștință,
Dragoș
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul