Alerg alături de Team Hope!
Claudia Stan Hope and Homes for Children România
În 12-13 octombrie voi participa la Maratonul București.
Însă aceasta nu este partea cea mai importantă – ce conteaza cel mai mult este că pentru prima dată voi alerga în echipa Hope and Homes for Children Romania.
Împreună vom încerca să ajutăm familia Apetrei și pentru asta am nevoie de susținerea voastră!
Iuliu Apetrei este un tată singur cu trei copii: Aurora (5 ani) și gemenii Dumitru și Marcu (3 ani). Mama i-a părăsit, iar Marcu a ajuns în grija bunicii materne. Iuliu și cei doi copii rămași în grija lui au locuit o vreme în casa bunicilor paterni. Din nefericire, la finalul anului 2018, casa aceasta a ars în totalitate, iar tatăl și copiii au ajuns să locuiască cu chirie la un consătean. Banii nu îi ajung pentru a construi o casă în care să revină și Marcu.
Comunitatea a organizat un eveniment de strângere de fonduri la nivel local, iar Hope and Homes for Children, prin participarea alergătorilor Team Hope la Maratonul București, va contribui cu fondurile suplimentare necesare construcției casei.
Orice sumă contează – cu cât suntem mai mulți, cu atât vom putea face o schimbare în bine în viata unor oameni mai puțin norocoși ca noi.
Pas cu pas reușim să ajutăm un tată să își păstreze copiii alături de el. Vă mulțumesc!
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul