Alaturi de Team Hope!
Alex Calin Hope and Homes for Children România
Sunt Alex Călin, sunt actor și în timpul meu liber, printre altele, îmi place să alerg.
Pe 13 mai voi alerga primul meu half-marathon pentru a susține misiunea Hope and Homes for Children.
În România, problema instituționalizării copiilor este una reală, de la personalul care lucrează în sistem și până la integrarea socială a celor care ies din aceste instituții. După părerea mea, în clipa de față acest sistem învechit nu se ocupă de nevoile reale ale acestor copii, ci mai degrabă, de ignorarea acestora și înlăturarea din societate, totul făcut prin cheltuirea unor sume mari din banii publici. Bani care din păcate nu ajung aproape niciodată la cei care au de fapt nevoie. O reformă a acestui sistem este necesară și urgentă.
Aș vrea să povestesc un episod care a fost relevant pentru mine și vine să susțină aceste declarații.
În vara anului 2016, alături de colegi actori de generație, am realizat un turneu cu spectacolul “O noapte furtunoasă” în mai multe localități din țară. Finanțarea a fost obținută de la AFCN iar scopul acestui turneu a fost de a oferi unui public neobișnuit cu teatrul, ocazia de a face cunoștință cu opera lui Caragiale dar și cu ceea ce presupune convenția unui spectacol de teatru. Mai mult de atât, întrucât intrarea a fost gratuită, am sugerat ca fiecare spectator să doneze o carte sau o jucărie care ulterior să ajungă la copiii din centrele de plasament. Cea mai emoționantă reprezentație a fost, pentru mine, cea din comuna bunicilor și copilăriei mele, Racovița, județul Sibiu. După spectacol, am plecat cu o mașină plină de carți și jucării către un centru de plasament din apropiere pentru a face o bucurie copiilor de acolo. Spre surprinderea noastră am fost tratați cu reticență, am fost nevoiți să așteptăm timp de 2 ore pentru ca în final să aflăm că darul nostru nu va fi primit, fără a ni se da explicații clare din partea personalului. Pentru noi a fost sfâșietor să plecăm de acolo, să ne despărțim de privirile acelor copii care stateau lipiți de gardul instituției și care și-ar fi dorit acele cărți și acele jucării.
Din fericire, am putut oferi donațiile altui centru de plasament dar din clipa aceea mi-am promis că la un moment dat voi încerca să fac ceva pentru îmbunătățirea vieții acestor copii. Iată că acel moment a venit și vreau ca această cursă să fie doar începutul. Am încredere că alături de Hope and Homes for Children vom reuși să facem auzită vocea lor.
Vă invit alături de mine în această campanie, fie pe pista de alergare, fie printr-o donație!
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul