O casă și o copilărie fericită pentru copiii familiei Boer
Pavel Bartoș Hope and Homes for Children România
Când Omid m-a sunat să îmi propună să alerg câțiva kilometri ca să strângem bani pentru cauza familiei Boer, nu am stat pe gânduri. Mi s-a părut extraordinar că Hope and Homes for Children se implică în viața familiilor vulnerabile astfel încât din ce în ce mai mulți copii să rămână alături de părinții lor, urmărind desființarea îngrozitoarelor orfelinate post-revoluționare.
Vreau să ajut și eu, așa că voi participa la Maratonul București alături de ceilalți alergători din Team Hope pentru a-i ajuta pe cei patru copii ai familiei Boer să rămână împreună cu tatăl lor, acolo unde le este locul.
Participarea la Maratonul București nu este doar despre alergare în echipă, ci despre mobilizarea noastră pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie. Iar familia Boer are nevoie de ajutorul nostru: banii strânși din donații înseamnă consolidarea casei actuale, construirea unui adăpost pentru animale, achiziţionarea unor animale pentru dezvoltarea unei gospodării de subzistență, mobilier adecvat, îmbrăcăminte, încălţăminte si rechizite pentru cei 4 copii.
Eu alerg și împreună donăm și ajutăm.
Cine este alături de mine?
Vă mulțumesc,
Pavel
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul