42 de km pentru șansa unor copii la o viață mai bună

 

Nicolae Mihaiu Hope and Homes for Children România

100% Complete
805 RON
Donations raised
420 RON
Target
11
Donations
I want to donate!

Soarele tocmai ce trecea înspre odihnă în colțul celălalt al cerului când împletitura de petice zbura dintr-o parte în altă, de la om la om, de la copil la copil. Erau zilele în care ne strângeam cu toții să batem mingea pe maidan, să ne ascundem, să ne alergăm, să jucăm câte și mai câte jocuri.

Mă întorceam acasă murdar bine de la atâta praf, noroi după caz, poate și o julitură că de', se mai întâmplau și de astea. Dar de fiecare dată când mă întorceam găseam o mâncare caldă, două persoane pe care le îmbrățișam și care mă întrebau cum a fost ziua mea, ce îmi mai fac prietenii.

Eu am fost norocos să am unde să mă întorc cu plăcere și să fiu primit cu căldură, să am un acasă, să am o copilărie puțin spus fericită. Dar prea mulți copii nu au această șansă și pentru ei vreau să-mi depășesc limitele și să vă rog să mă ajutați în acest demers. Pe 9 Octombrie voi alerga primul maraton din viața mea și voi susține organizația Hope and Homes for Children.

Misiunea Hope and Homes for Children este de a oferi speranţă celor mai săraci copii - celor orfani, abandonaţi sau vulnerabili - ajutându-i să crească în cadrul unei familii şi a siguranţei unui cămin, astfel încât să îşi poată atinge potenţialul.

Știu că și voi credeți în șansa fiecărui copil de a avea o copilărie fericită și o viață plină de oportunități, așa că vă rog prieteni să facem un gest mic cu o mare însemnătate.

 

Vă mulțumesc din suflet și vă îmbrățișez!


Nick


Read the story below or recommend this campaign to your friends.

in benefit of

Suntem o organizație non-profit care schimbă din rădăcini sistemul de protecție a copilului din România. 

 

Hope and Homes for Children îşi bazează întreaga activitate pe un crez puternic: viaţa departe de părinți, în orfelinate distruge copilării şi limitează şansele copiilor de a se dezvolta normal şi de a avea o viaţă împlinită şi fericită.

 

Pe 9 octombrie 2016, Hope and Homes for Children participă pentru a treia oară la Bucharest Marathon, și suntem mândri și onorați să fim și de această dată una dintre organizațiile oficiale ale evenimentului. E un prilej de bucurie, dar e și o mare provocare, pentru că vrem să determinăm cât mai mulți oameni să devină parte din echipa noastră, Team Hope, și să ne ajute să st

 

11 Donations

Anonymous

100 RON
08 Oct 2016

Alex&Catrinel

80 RON
Succes!
01 Oct 2016

Mama si Tata

100 RON
25 Sep 2016
25 Sep 2016
Success!
23 Sep 2016
Succes Nick!
22 Sep 2016

Simona Bufona

75 RON
Cikalakacikicea
22 Sep 2016

Alin&Irina

50 RON
Felicitari pentru initiativa si mult succes la maraton! Daca nu te descurci te cara prietenii tai! :*
22 Sep 2016

Corina

50 RON
Succes, Nick! Ne vedem acolo!
22 Sep 2016
Bravo, Nick! That's the spirit! :)
22 Sep 2016

Anonymous

50 RON
22 Sep 2016
Nicolae Mihaiu : Hope and Homes for Children România
42 de km pentru șansa unor copii la o viață mai bună