Alerg tot anul pentru Hope and Homes for Children România

 

Dani Grigore Hope and Homes for Children România

0.6% Complete
30 RON
Donations raised
5,000 RON
Target
1
Donations
I want to donate!

Dragi prieteni,

Mi-am propus ca, pe parcursul anului 2016, să dedic toate activitățile mele sportive organizației Hope and Homes for Children România și eforturilor sale de a oferi o viață mai bună celor mai vulnerabili copii din România. Cei care mă cunosc știu cât de important e pentru mine să îmbin marea mea pasiune - sportul - cu posibilitatea de a-i ajuta pe oamenii care au cea mai mare nevoie de ajutor. Celor care încă nu mă cunosc le voi spune, în cele ce urmează, puțin din povestea mea.

La vârsta de 19 ani am avut un accident destul de grav de motocicletă care m-a ținut în comă 3 zile. Am fost nevoit să fac recuperări pentru a-mi putea mișca mâna și pentru a scăpa de durerile de spate. Din fericire mi-am revenit cu bine și, de atunci, am decis să nu renunț niciodată la sport.

Am urmat o facultate în Marea Britanie timp de 2 ani, după care am renunțat pentru a-mi urma pasiunea, aceea de a fi antrenor. Am așteptat 6 luni până când cineva de la un club de fitness mi-a citit CV-ul și am fost, în sfârșit, invitat la un interviu și acceptat în echipa lor. De atunci au trecut 4 ani, sunt fitness manager de aproximativ 2 și încerc în fiecare zi să-mi depășesc condiția. Petrec aproximativ 12-14 ore la sală în cursul săptămânii și alte 6-7 ore în weekend, însă o fac întotdeauna cu mare plăcere.

Sunt certificat în următoarele discipline: TRX, Trigger Point, Foam Rolling, Kettelbells, Antrenor personal, Instructor de fitness, Nutriție, Cycling, Limitless (by Valentin Vasile) și am avut multiple apariții în reviste de profil, cum ar fi Men’s Health UK, Men’s Health USA, Fitness Magazine, Muscle&Fitness, etc. De câțiva ani mă ocup și de pregătirea fizică a sportivei de performanță Eliza Samara, care a câștigat recent medalia de aur și două medalii de argint la campionatele din Rusia.

Pe partea sportivă am realizat următoarele, toate în decurs de 3-4 luni:

- am alergat un maraton (București, timp 4 ore și 20 de minute)
- am ocolit în alergare lacul Siutghiol (33 km)
- am alergat două semimaratoane
- am făcut propriul TRI (1 km înot, 10 km alergat, 100 km bicicletă în 8 ore)
- am participat la TRI Mamaia 2015 și am ieșit pe locul 4 din 39 la categoria mea de vârstă, și pe locul 23 din 99 la general

Anul acesta voi alerga la Maratonul Brașov, Maratonul București, Transfier, TRI Mamaia, Fara Asfalt 1 și 2 și Half Iron. Voi încerca să particip și la alte 2 maratoane dincolo de granițe. Pe parcursul tuturor acestor activități voi strânge fonduri pe această pagină pentru Hope and Homes for Children România.

Pentru a vă încuraja să donați, am decis să ofer și 50 de planuri de antrenament la prețul de 200 RON, valabil pentru ambele sexe, plata făcându-se tot pe această pagină. Donatorii care fac dovada plății pe pagina mea de Facebook (https://www.facebook.com/dani.grigore.1) vor primi planul pe email în mai puțin de 24 de ore.

Vă mulțumesc pentru susținere și generozitate!

Cu drag,
Dani


Read the story below or recommend this campaign to your friends.

in benefit of

Suntem o organizație non-profit care schimbă din rădăcini sistemul de protecție a copilului din România. 

 

Hope and Homes for Children îşi bazează întreaga activitate pe un crez puternic: viaţa departe de părinți, în orfelinate distruge copilării şi limitează şansele copiilor de a se dezvolta normal şi de a avea o viaţă împlinită şi fericită.

 

Pentru că există atât de mulți oameni cu suflet mare și frumos care vor să susțină cauza Hope and Homes for Children România, dar nu țin neapărat să-și lege eforturile de strângere de fonduri de un eveniment anume, prietenii noștri de la Galantom ne-au oferit o soluție: Binele învinge, o categorie amplă de inițiative de fundraising care poate cuprinde orice idee frumoasă și ge

 

1 Donations

Anonymous

30 RON
Mult succes, Dani!
12 May 2016
Dani Grigore : Hope and Homes for Children România
Alerg tot anul pentru Hope and Homes for Children România