Jocurile Sportive de Sufragerie - ediția de Fapte Bune

Jocurile sportive de sufragerie

Ești pasionat de sport sau ți-ai dorit mereu să începi "de luni" și pandemia COVID-19 ți-a dat planurile peste cap? Vrei să faci mișcare, dar ai nevoie de o motivație bună să faci ÎNCĂ 10 abdomene sau genuflexiuni? Participă la Jocurile sportive de sufragerie, ediția de fapte bune, evenimentul pe care virusul nu îl poate amâna.

Te provocăm să fii creativ și să îți convingi prietenii să te susțină. Fie că alergi, faci exerciții de aerobic sau inventezi un joc folosind ce ai la îndemână, noi te vrem în echipa sportivilor de sufragerie. Și când nu mai poți, mai poți puțin, mai ales cu o tribună întreagă de susținători online.

Așa, te menții în formă, te distrezi și folosești timpul petrecut acasă pentru a-i ajuta pe cei care au cea mai mare nevoie.

Susținem 10 familii să-și plătească utilitățile și chiria

Suntem convinși că împreună putem trece mai ușor peste această perioadă, având grijă de noi și de cei mai puțin norocoși. Familiile și copiii vulnerabili sunt cei mai afectați de criza prin care trecem. Cei mai mulți dintre părinții acestor copii și-au pierdut slujbele sau și le vor pierde în curând. Rămași fără singurele surse de venit, nu își mai pot plăti chiriile și utilitățile și sunt amenințați să ajungă în stradă.

Ne-am propus să strângem 20.000 de euro pentru ca 10 familii nevoiașe să-și achite chiria și utilitățile până la sfârșitul anului. Împreună îi ajutăm să aibă un loc al lor unde să fie în siguranță.

[ Show more ]
Galantomi:

13

Donatii:

44

Suma:

3,384 RON

Pagini fundraising