O casă și o familie pentru fiecare copil @ Raiffeisen Bank Bucharest Marathon ~ 2019

Un tată singur se luptă să le ofere celor trei copii ai săi o casă

Iuliu Apetrei este un tată singur cu trei copii: Aurora (5 ani) și gemenii Dumitru și Marcu (3 ani). Din cauza situației materiale precare și a faptului că nu aveau o locuință a lor, Iuliu și Bogdana, mama copiilor, au plecat în străinătate pentru a-și încerca norocul acolo.

După plecarea părinților, copiii au rămas în grija bunicilor paterni. Nu a durat mult și Iuliu și Bogdana au revenit în țară, alături de copii, dar mama a decis să se stabilească în altă localitate și să ia copiii cu ea. Copleșită de îndatoririle de mama singură, a încercat să lase copiii în grija statului. Nu a reușit să facă asta, așa că i-a lăsat pe Aurora și Dumitru la tatăl lor. Din păcate nici Marcu nu a rămas mult timp alături de Bogdana – mama a plecat de acasă din nou și l-a lăsat în grija bunicii materne.

Iuliu și cei doi copii rămași în grija lui au locuit o vreme în casa bunicilor paterni. Din nefericire, la finalul anului 2018, casa aceasta a ars în totalitate, iar tatăl și copiii au ajuns să locuiască cu chirie la un consătean. Iuliu nu are un loc de muncă stabil, însă prestează diverse munci cu ziua în comunitate pentru a-și crește resursele financiare și primește ajutor social și alocațiile copiilor. Dar banii nu îi ajungeau pentru a construi o casă în care să revină și Marcu.

Iuliu este apreciat în comunitate ca fiind un om muncitor care ajută pe toată lumea. De aceea, în momentul în care, la rândul său, a avut nevoie de ajutor, comunitatea a hotărât să îl sprijine. Datorită unor membri ai comunității, situația familiei Apetrei a ajuns și în atenția Hope and Homes for Children, care a inclus familia în programul de prevenire a separării copilului de familie. Specialiștii Fundației au pus la punct un plan de intervenție, cea mai important măsură fiind construcția unei case. Comunitatea a organizat un eveniment de strângere de fonduri la nivel local, iar Hope and Homes for Children, prin participarea alergătorilor Team Hope la Maratonul București, va contribui cu fondurile suplimentare necesare construcției casei.

Ne-am propus să adunăm 100.000 mii de lei, fonduri care vor fi folosite pentru:

- finalizarea construcției casei (care a început deja datorită fondurilor adunate de către membrii comunității),

- branșarea la rețelele de electricitate și apă,

- termoizolație exterioară,

- finisaje interioare și exterioare,

- instalația electrică și sanitară,

- sistemul de încălzire,

- dotări interioare (obiecte sanitare și de mobilier, electrocasnice etc.).

Pe lângă construcția casei, specialiștii Fundației vor continua să sprijine familia și din punct de vedere material și prin consiliere. Aurora și Dumitru merg la grădiniță, iar Iuliu se va implica în construcția casei. În plus, primește ajutor pentru a-și dezvolta aptitudinile parentale și a pune bazele unei gospodării cu anexe pentru creșterea unor animale domestice care să asigure resurse de hrană pentru traiul zilnic

Riscul de separare a copiilor de tatăl lor a scăzut considerabil, dar familia nu este completă până când Marcu nu va reveni alături de ei. Împreună putem să-l ajutăm pe Iuliu să își reîntregească familia și să le ofere celor trei copii condiții de trai mai bune și o copilărie așa cum merită.

[ Show more ]
Galantomi:

2

Donatii:

1

Suma:

300 RON

Pagini fundraising

Alerg alaturi de Team Hope!

Susțin #TeamHope și cauza familiei Apetrei la Maratonul București. Vreau ca cei trei copii  să aibă o casă și copilăria pe care o merită. 

800 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Susțin #TeamHope

Susțin #TeamHope și cauza familiei Apetrei la Maratonul București. Vreau ca cei trei copii să aibă o casă și copilăria pe care o merită. Îm

700 RON Target
300 RON Suma
1 Donatii
42.857142857143% Complete