Sunt Lidia și pariez că urmează o expediție inedită la HHC România.

 

Lidia Popa Hope and Homes for Children România

97% Complete
485 RON
Sumă strânsă
500 RON
Target
7
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Alerg pentru că atunci când eram mică am visat să fiu Fogg și să plec cu Passepartout în Ocolul Pământului în 80 de zile, să fiu savantul Ferguson și să zbor 5 săptămâni cu balonul, să stau în vacanță 2 ani pe o insulă pustie, după ce fusesem căpitan la 15 ani, și pentru că toate astea au rămas de atunci doar în imaginația mea, acum alerg pentru ele, poveștile care mi-au făcut copilăria mai copilărie.

De acum înainte vreau ca aceste povești să vină puțin în realitate, așa, pentru că ocazia a venit de la HCC România. Voi alerga pentru copiii care au uitat să viseze, deocamdată 2 ore, din prima zi din cele 80 de zile.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Suntem o organizație non-profit care schimbă din rădăcini sistemul de protecție a copilului din România. 

 

Hope and Homes for Children îşi bazează întreaga activitate pe un crez puternic: viaţa departe de părinți, în orfelinate distruge copilării şi limitează şansele copiilor de a se dezvolta normal şi de a avea o viaţă împlinită şi fericită.

 

Pe 5 octombrie 2014, Hope and Homes for Children România participă pentru prima dată la Bucharest International Marathon, şi suntem mândri şi onoraţi să fim una dintre organizaţiile oficiale ale evenimentului. E un prilej de bucurie, dar e şi o mare provocare, pentru că vrem să determinăm cât mai mulţi oameni să devină parte din echipa noastră, TEAM HOPE, şi să ne ajute să str

 

7 Donații

01 Oct 2014
30 Sep 2014
"Foc la ghete!"
25 Sep 2014
Bravo Lidia! Te sustinem din plin!
25 Sep 2014
Bravo, Lidia!
23 Sep 2014
Bravo! si Succes!
22 Sep 2014
22 Sep 2014
Lidia Popa : Hope and Homes for Children România
Sunt Lidia și pariez că urmează o expediție inedită la HHC România.