Pe bicicletă prin România pentru copiii vulnerabili

 

Eugen Matei Hope and Homes for Children România

67.5% Complete
675 RON
Donations raised
1,000 RON
Target
9
Donations
I want to donate!

Drumul meu prin România, pe bicicletă, a pornit, în plan imaginativ, ca un drum singuratic, făcut în ritm uşor către uşurel, în care să mă bucur de ceea ce natura şi omul au să-mi ofere pe parcursul lui.

După o primă etapă în care am pedalat până la Cluj-Napoca, la festivalul Electric Castle, alături de Radu Grecu, Tudor Țiclău și Radu Dan în încercarea noastră de a promova variantele eco de transport, dar şi alte iniţiative de implicare socială care să ne reprezinte interesele şi dorinţele de schimbare în ţara noastră, am pornit-o singur pe drumuri mai mult sau mai puțin circulate spre restul țării.

De la Bonțida, locul unde are loc festivalul Electric Castle, mă voi îndrepta spre Țara Lăpușului, cu opriri în sate pitorești. Apoi voi continua spre Maramureșul istoric, pentru a regăsi tradiția la ea acasă. Aștept cu nerăbdare oprirea din Breb și Valea Izei. 

O oprire importantă va fi în Baia Mare, casa Hope and Homes for Children, pentru a vedea ”la firul ierbii” ce face organizația, cum schimbă în bine viața copiilor vulnerabili din România. 

Din Baia Mare voi pleca spre Oradea apoi voi coborî spre Munteania, cu o oprire planificată la Sighiștel (județul Bihor) și apoi voi continua spre București. 

La fel ca în celelalte călătorii pe care le-am făcut, scopul meu este să cunosc oameni și locuri noi și mai ales să mă bucur de poveștile lor. Și să fac cunoscută povestea minunilor pe care Hope and Homes for Children în mai multe județe ale țării. Urmăriți povestea călătoriei mele pe Facebook și susțineți programele Hope and Homes for Children cu o donație.  


Read the story below or recommend this campaign to your friends.

in benefit of

Suntem o organizație non-profit care schimbă din rădăcini sistemul de protecție a copilului din România. 

 

Hope and Homes for Children îşi bazează întreaga activitate pe un crez puternic: viaţa departe de părinți, în orfelinate distruge copilării şi limitează şansele copiilor de a se dezvolta normal şi de a avea o viaţă împlinită şi fericită.

 

Drumul lui Eugen cu bicicleta spre Electric Castle a pornit în plan imaginar ca un drum singuratic, făcut in ritm de ușor catre ușurel în care să se bucure de ceea ce natura și omul aveau să îi ofere pe parcursul lui. Dar se pare că planul de acasa nu se potrivește cu cel din târg și poate e mai bine pentru că așa s-au întâlnit întâlnit un Eugen, doi Radu si un Tudor ca să fac

 

9 Donations

Serban

75 RON
14 Aug 2016

Anonymous

185 RON
10 Aug 2016

Anca Iosub

30 RON
Mult succes Eugen si in aceasta initiativa! Sunt alaturi de tine si de copilasi si pe acest drum. Felicitari
04 Aug 2016

Anonymous

30 RON
03 Aug 2016

Anonymous

150 RON
Bravo Eugen! Mult succes in strangerea de donații!
02 Aug 2016
02 Aug 2016

Olga

30 RON
29 Jul 2016
29 Jul 2016
28 Jul 2016
Eugen Matei : Hope and Homes for Children România
Pe bicicletă prin România pentru copiii vulnerabili