O casă și o familie pentru fiecare copil @ Raiffeisen Bank Bucharest Marathon ~ 2018

În 13-14 octombrie 2018, Hope and Homes for Children participă la cea de-a unsprezecea ediție a Maratonului București. Anul acesta, fondurile strânse de alergătorii dinTeam Hope, echipa de alergători fundraiseri ai Fundației, vor fi direcționate către familia Boer.

Cazul familiei Boer a ajuns în atenția Hope and Homes for Children în primăvara acestui an când asistentul social din satul lor a semnalat faptul că patru copii minori au rămas în grija tatălui după ce mama i-a părăsit în februarie.

În urma evaluării făcute de specialiștii Hope and Homes for Children, a reieșit faptul că familia este foarte vulnerabilă și necesită o intervenție sustenabilă. Dacă nu vor fi asigurate condiții minime de trai și mijloacele necesare subzistenței, tatăl ar fi obligat să abandoneze copiii în grija sistemului de protecție.

Cei 4 copii au rămas alături de tatăl lor, într-o casă dărăpănată lăsată moştenire de bunicul patern. Uneori, mama îi mai sună şi le promite că le va trimite bani şi lucruri, dar până acum nu a făcut nimic concret, iar copiii nu işi mai fac speranţe. Sunt trişti, au învăţat să trăiască fără mama lor, dar se bucură că măcar îl au alături pe tatăl lor.

Ca să își poată întreține familia,tatăl muncește în sat, ajutându-și vecinii la treburi gospodăreşti. În schimb primește bani sau mâncare. Fetele povestesc că atunci când le este tare foame iar tatăl nu este acasă, scot cartofi din grădină, îi spală şi îi prăjesc  pe sobă — foamea îi face ”tare buni". 


95.000 lei, suma pe care ne-o propunem să o adunăm prin participarea alergătorilor Team Hope la Maratonul București, înseamnă consolidarea casei actuale, construirea unui adăpost pentru animale, achiziţionarea unor animale pentru dezvoltarea unei gospodării de subzistență, mobilier adecvat, îmbrăcăminte, încălţăminte si rechizite pentru cei 4 copii.

Vrei să ajuți și tu familia Boer să rămână împreună? Intră pe hhc.ro/teamhope, descarcă pachetul informativ din subsolul paginii și înscrie-te în cursa dorită! Apoi adună 500 lei sau mai mult aici, pe Galantom.

Mulțumim pentru susținere în numele celor 4 copii ai familiei Boer! Go, Team Hope!

 

 

[ Show more ]
Supporters:

29

Donations:

233

Raised:

25,514 RON

Fundraising pages

O casă și o copilărie fericită pentru copiii familiei Boer

Când Omid m-a sunat să îmi propună să alerg câțiva kilometri ca să strângem bani pentru cauza familiei Boer, nu am stat pe gânduri. Mi s-a p

1,000 RON Target
1,200 RON Raised
2 Donations
100% Complete

Alergăm pentru copiii familiei Boer!

Alergăm alături de Team Hope, echipa de alergători a Hope and Homes for Children la Maratonul București, pentru că avem convingerea că locul unu

2,000 RON Target
2,235 RON Raised
19 Donations
100% Complete

4 COPII AU NEVOIE DE O CASA. DONEAZĂ. FACE BINE.

Cu toții avem nevoie de susținere în cursele noastre. Unii mai mult decât alții. 4 copii sunt acum departe de mama lor și -împreună cu tatăl-

500 RON Target
722 RON Raised
10 Donations
100% Complete

Alerg pentru a dărui zâmbete!

Alerg pentru a dărui zâmbete! Am avut șansa să cresc într-o familie frumoasă și unită. O familie în care am simțit din plin ce înseamnă s

500 RON Target
500 RON Raised
7 Donations
100% Complete

Familia Boer are nevoie de ajutorul nostru!

Dragi prieteni, a venit momentul să vă invit la un nou demers caritabil. Anul acesta susțin cauza Hope and Homes for Children de a ajuta familia

500 RON Target
669 RON Raised
8 Donations
100% Complete

Familia Boer are nevoie de ajutorul nostru!

Dragi prieteni, a venit momentul să vă invit la un nou demers caritabil. Anul acesta susțin cauza Hope and Homes for Children de a ajuta familia

500 RON Target
660 RON Raised
8 Donations
100% Complete

Susțin #TeamHope

Dragi Oameni,Dincolo de toate evenimentele nefericite, politice și nu numai, cu care ne-am cam obișnuit în ultima perioadă în România, mesajul p

500 RON Target
1,050 RON Raised
7 Donations
100% Complete

Susține Team Hope la Maratonul București 2018!

De când am devenit tată, simt nevoia să mă implic mai mult pentru a ajuta copiii care au pornit pe un drum dificil în viață.   Hope and Homes

1,000 RON Target
1,450 RON Raised
15 Donations
100% Complete

#teamhope alaturi de Familia Boer

Nu-mi pot imagina ce este în sufletul unui părinte care nu le poate da copiilor săi măcar o bucată de pâine atunci când le e foame, care nu le

500 RON Target
905 RON Raised
14 Donations
100% Complete

Susțin #TeamHope

Anul acesta alerg pentru oameni. Alerg pentru speranță.    Mă simt binecuvântat că că am crescut într-o familie normală, în care chiar dac

500 RON Target
500 RON Raised
2 Donations
100% Complete

Alerg pentru ei!

De la tricou de voluntar, la echipament de alergat.    Salut! Eu sunt Liviu, iar anul acesta voi alerga primul meu semimaraton pentru familia Boer

500 RON Target
700 RON Raised
13 Donations
100% Complete

Alerg pentru a ajuta o familie să rămână împreună @Raiffeisen Bank Bucharest Marathon ~ 2018

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Asa ca anul acesta am decis sa îmbrac pentru prima dată tricoul

500 RON Target
200 RON Raised
4 Donations
40% Complete

Alături de Team Hope!

Cred în puterea comunităților de a schimba lumea. De aceea, în 14 octombrie, mă voi alătura celorlalți alergători din echipa Team Hope și voi

1,000 RON Target
1,650 RON Raised
8 Donations
100% Complete

Hai sa facem bine!

Pe 13-14 octombrie particip la cursa individuală de 10 km organizată de Hope and Homes for Children. Alerg pentru familia Boer, astfel încât tată

500 RON Target
1,120 RON Raised
10 Donations
100% Complete

Sustin Team Hope!

Salutare, prieteni! Ca si anul trecut, finalul verii marcheaza acel moment din an cand apelez la bunavointa voastra pentru a ii ajuta, impreuna, pe ce

2,000 RON Target
1,110 RON Raised
9 Donations
55.5% Complete

Susțin #TeamHope

Sunt Sorin Dobrin și obișnuiesc să alerg pentru sănătatea mea. Altfel spus alerg pentru mine.  Anul acesta am hotărât să imbin utilul cu plă

500 RON Target
655 RON Raised
12 Donations
100% Complete

Alerg alaturi de Team Hope!

Haideti alaturi de mine sa ajutam o familie (Boer) sa ramana impreuna. Eu pot sa alerg pentru ei purtand tricoul Team Hope iar voi puteti dona pentru

500 RON Target
50 RON Raised
1 Donations
10% Complete

Alergăm pentru o copilărie mai bună

Cu toţii ştim că cea mai frumoasă perioadă a vieţii este copilăria. Din păcate nu toţi copiii se pot bucura cu adevărat de această perioad

3,000 RON Target
3,200 RON Raised
28 Donations
100% Complete

Susțin #TeamHope

Susțin #TeamHope și alergătorii din echipă la Maratonul București 2018. Împreună oferim copiilor vulnerabili ai României șansa unui destin m

500 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Susțin #TeamHope

Anul acesta alerg pentru a oferi șansa la o viață mai bună familiei Boer. Oferă și tu o donație și vei ajuta astfel la crearea unor condiții

500 RON Target
1,000 RON Raised
13 Donations
100% Complete

Alerg alaturi de Team Hope!

În 14 octombrie, voi alerga la Maratonul București alături de ceilalți alergători din #TeamHope. Împreună oferim copiilor vulnerabili ai Rom

500 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Susține Team Hope la Maratonul București 2018!

Cei 4 copii ai familiei Boer, au rămas alături de tatăl lor, în casa lăsată moştenire de bunicul patern. Uneori, mama îi mai sună şi le prom

1,000 RON Target
1,410 RON Raised
9 Donations
100% Complete

Alergăm pentru copiii familiei Boer

Copilăria este perioada cea mai frumoasă din viața unui om. Sau așa ar trebui să fie. Din păcate, pentru mulți copii, acest capitol de viață

2,000 RON Target
575 RON Raised
3 Donations
28.75% Complete

Alerg pentru copiii familiei Boer

Fiecare etapa a vietii vine cu povestea ei. :-) Si fiecare etapa a vietii vine cu nevoile si cu pasiunile ei… De ce alerg? Sau mai bine zis de ce in

1,500 RON Target
1,155 RON Raised
7 Donations
77% Complete

Alerg alături de Team Hope

Cred în cauza organizației Hope and Homes for Children România, cred în schimbarea întregului sistem de protecție a copilului și în oferirea c

500 RON Target
508 RON Raised
7 Donations
100% Complete

Alerg alături de Team Hope

In luna octombrie, alaturi de ceilalti sustinatori din echipa Team Hope, voi alerga la Maratonul Bucuresti. Ne-am propus sa strangem fonduri pentru pr

500 RON Target
650 RON Raised
3 Donations
100% Complete

Susțin #TeamHope

39% din copiii Romaniei traiesc in conditii de saracie; nu au haine si incaltaminte, nu frecventeaza gradinita sau scoala si, in unele zile, nu au ce

500 RON Target
0 RON Raised
0 Donations
0% Complete

Susțin #TeamHope

Cred în cauza organizației Hope and Homes for Children România, cred în schimbarea întregului sistem de protecție a copilului și în oferirea c

500 RON Target
505 RON Raised
3 Donations
100% Complete

Susțin #TeamHope

Nu exista nimic mai pur, mai frumos si mai inocent decat zambetul sincer al unui copil. Din nefericire, nu toti copiii au sansa de a primi in viata ce

500 RON Target
1,135 RON Raised
11 Donations
100% Complete